Cerere de revizuire formulată în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 – încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

DREPT ADMINISTRATIV

Autori

  • Judecător Alina Neculai Autor

Rezumat

Cazul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost conceput ca un remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor și interpretărilor cristalizate în jurisprudența jurisdicțiilor Uniunii Europene, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale Uniunii Europene în temeiul art. 10 din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Abordarea revizuentei  în susținerea cererii de revizuire – respectiv că legislația comunitară în materie ar contraveni legislației interne  care permite interpretarea că un organ al autorității  publice locale, Consiliul Județean, poate fi titular de drepturi și obligații în gestionarea fondurilor europene, se reduce, în absența unei dispoziții a dreptului comunitar care să dispună o anumită organizare în materie și o dispoziție a dreptului intern care să afirme contrariul celor din dreptul european, la invocarea în realitate a unei încălcări a dreptului intern, astfel că nu poate fonda o cerere de revizuire în condițiile speciale ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Dreptul comunitar impune obligația de reexaminare a hotărârilor definitive dacă o încălcare a dreptului comunitar se verifică, dar în lipsa acestei condiții, principiul autorității de lucru judecat are o importanță deosebită în ordinea de drept comunitar ca și în ordinea juridică a statului membru.

– Legea nr. 554/2004: art. 21 
– Codul de procedură civilă: art. 509 

Publicat

25.01.2024