Lucrare publică executată pe terenul reclamanților, fără să fi fost declanșată exproprierea. Drept la despăgubiri. Obligarea autorităților publice la efectuarea demersurilor în vederea exproprierii. Condiții. Limite

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori

  • Judecător Marta Carmen Vitos Autor

Rezumat

În condițiile în care imobilul este deja ocupat de lucrarea de utilitate publică, o acțiune pentru inițierea exproprierii respectivului imobil este admisibilă, în acest sens pronunțându-se practica judiciară în materie, atât la nivel european cât și național. 
Nu pot fi primite afirmațiile potrivit cărora nu există și nu este posibilă o expropriere în fapt, deoarece cât timp a fost inițiată procedura exproprierii pentru un imobil, iar  lucrarea publică în vederea căreia ar fi trebuit să se facă exproprierea a fost deja executată, dar fără să se parcurgă procedura de expropriere pe care autoritatea publică era obligată să o parcurgă, proprietarul imobilului afectat trebuie să își lămurească situația juridică a imobilului, și nici acelea potrivit cărora inițierea sau declanșarea procedurii exproprierii conține un aspect de oportunitate care nu poate fi solicitat și pus în discuție de către proprietarul imobilului. 
Dacă lucrarea publică în vederea căreia ar fi trebuit să se facă exproprierea a fost deja executată, nu este incident aspectul de oportunitate, deoarece însăși executarea acestei lucrări dă natura juridică a raporturilor dintre părțile implicate. 
Cât timp nu este în discuție nici oportunitatea exproprierii și nici cea a stabilirii imobilelor ce vor fi expropriate, acestea fiind deja stabilite, nu se poate limita dreptul proprietarului la stabilirea despăgubirilor cât timp acesta are dreptul să își lămurească situația juridică a unui imobil deja ocupat cu lucrarea de interes public ce a fost avută în vedere și executată, fără parcurgerea prealabilă a procedurii exproprierii. 
Soluționând cererea persoanei al cărei teren este deja ocupat de lucrarea de interes public, instanța de judecată nu se substituie autorității executive, ci pune în acord situația juridică a imobilului, cu starea de fapt reală atunci când solicită să se efectueze procedura exproprierii, care implică și plata despăgubirii și atribuirea statutului juridic de teren expropriat pentru terenul în cauză.

– Legea nr. 33/1994: art. 6

Publicat

19.01.2024