Răspundere civilă delictuală. Accident produs pe un traseu turistic, soldat cu moartea unei persoane. Pretinsă neluare a măsurilor de protecție pentru a preîntâmpina vătămarea vizitatorilor. Neîntrunirea elementelor răspunderii civile. Conduita victim

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori

  • Judecător Marta Carmen Vitos Autor

Rezumat

Accidentul soldat cu moartea victimei urmare alunecării într-un aven s-a produs, în fapt, în afara traseului turistic, traseu marcat corespunzător, inclusiv în ceea ce privește  delimitarea zonei în care este permis accesul vizitatorilor. O obligație de diligență absolută, în virtutea căreia zona montană periculoasă ar fi trebuit identificată și îngrădită astfel încât accesul persoanelor să fie obiectiv imposibil nu poate fi reținută în sarcina pârâților. 
Părăsirea ariei traseului turistic constituie o încălcare a dispozițiilor legale speciale în materia privind vizitarea peșterilor sau avenelor. 
Regulile de conduită instituite prin dispoziții legale își găsesc eficiența doar în cazul în care sunt respectate, pentru evitarea accidentelor fiind necesară o conduită corespunzătoare din partea turiștilor. Zona montană prezintă riscuri, care trebuie cunoscute și asumate de către toate persoanele care aleg să o acceseze, iar marcarea și amenajarea tuturor locurilor cu potențial de risc, din afara traseelor montane este, în mod obiectiv,  imposibilă.

Faptul că părăsirea traseelor turistice marcate se face pe propria răspundere este o realitate care trebuie analizată cu maximă diligență, iar pentru opțiunea în acest sens este răspunzător cel care își asumă acest risc.

– Cod civil: art. 1357 
– H.G. nr. 77/2003: art. 3, 34, 35, Anexa 4 
– O.G. nr. 57/2007: art. 53 alin. (1) lit. l) 
– Legea nr. 46/2008: art. 54 

Publicat

19.01.2024