Amânare aplicare pedeapsă (art. 89 C. pen.). Anulare. Consecinţe

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Rezumat

Operaţiunea subsecventă anulării amânării pedepsei este aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară iar nu pronunţarea unei noi soluţii cu privire la acţiunea penală definitiv rezolvată în momentul în care o instanţă de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei. Soluţia legislativă adoptată este justificată prin aceea că art. 89 C. pen. reglementează o cauză de înlăturare a uneia dintre modalităţile în care persoana care a săvârşit o infracţiune suportă consecinţele acesteia. În cadrul acestei proceduri nu se rejudecă cauza în care a fost rezolvată acţiunea penală prin pronunţarea soluţiei de amânare a aplicării pedepsei şi, deci, instanţa nu poate da o nouă rezolvare acţiunii penale, conform art. 396 C. pr. pen. întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare în privinţa acestui aspect. Obligativitatea soluţiei de condamnare conduce la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 89 alin. (2) C. pen. care permit instanţei ca, după ce dispune anularea amânării aplicării pedepsei, în caz de concurs de infracţiuni să dispună „amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83 C. pen. ”. Or, din moment ce una dintre condiţiile prevăzute de art. 83 C. pen. este aceea de a exista „o pedeapsă stabilită” iar nu o pedeapsă la care s-a dispus condamnarea, aceste dispoziţii ar deveni inaplicabile în condiţiile în care legiuitorul a stabilit pentru o astfel de situaţie inclusiv data de la care va curge termenul de supraveghere – potrivit art. 89 alin. (2) teză finală C. pen. „Dacă se dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei”. 

– Codul penal: art. 83, art. 89