Hotărâre a Consiliului Local de aprobare a Planului Urbanistic Zonal. Nelegalitate parţială. Excluderea din noul PUZ a imobilului construit cu depăşirea condiţiilor autorizaţiei de construire. Vătămarea drepturilor proprietarului
DREPT ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Rezumat
Interdicţia impusă de art. 561 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului se referă strict la situaţia în care iniţierea şi aprobarea documentaţiilor de urbanism au ca scop intrarea în legalitate a unor construcţii edificate fără autorizaţie de
construire sau care nu respectă prevederile autorizaţiei de construire, o astfel de sancţiune intervenind tocmai pentru a se preîntâmpina eludarea dispoziţiilor legale prin acoperirea ulterioară a neregulilor printr-o aşa-zisă intrare în legalitate, însă reclamantul nu se află într-o astfel de situaţie câtă vreme elaborarea PUZ-ului nu s-a făcut la solicitarea sa, în scopul de a se intra în legalitate, ci la solicitarea altor persoane, iar modificările aprobate
vizează întreaga zonă, în care este inclus şi terenul deţinut de reclamant.
– Legea nr. 350/2001: art. 56