Data săvârșirii infracțiunii continuate. Comiterea unei noi infracțiuni de către inculpat după acordarea liberării condiționate, nedescoperită în termenul de supraveghere. Recidivă postcondamnatorie. Tratament sancționator

Rezumat

Curtea nu a împărtășit argumentația expusă de prima instanță cu privire la reținerea stării de recidivă post executorie în raport de infracțiunea continuată de „trafic de persoane”, întrucât prima instanță nu a avut în vedere nici data consumării și nici pe cea a epuizării, ci a apreciat că data în raport de care se stabilește felul recidivei este cea la care s-a realizat cel de-al doilea act material, dată la care s-a constituit unitatea legală de infracțiune. Această abordare este contrară aspectelor statuate prin Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 20 iunie 1987 cu privire la data când infracțiunea se consideră săvârșită și la efectele juridice pe care le produc infracțiunile continue și continuate în timpul cât durează săvârșirea lor, conform cărora consecințele infracțiunilor continuate referitoare la stabilirea stării de recidivă se produc în momentul în care elementele constitutive ale infracțiunii sunt întrunite, potrivit legii, făptuitorul poate fi tras la răspundere penală. Relevantă cu privire la interpretarea ce trebuie dată acestei sintagme este însuși exemplul dat de instanța supremă în cadrul considerentelor: „devine infractor gestionarul care își însușește din gestiune bani sau bunuri din momentul primei sale acțiuni, indiferent că el, în realizarea aceleiași rezoluții, săvârșește în continuare, la diferite intervale de timp, alte asemenea acțiuni”. Prin urmare, momentul la care sunt întrunite elementele de tipicitate ale unei anumite infracțiuni este momentul consumării acesteia, fiind indiferent faptul că ulterior, se realizează alte acțiuni ce fac ca activitatea infracțională, întregul ei, să fie subsumată unității legale a infracțiunii continuate. Cu privire la tratamentul juridic ce se impune a-i fi stabilit inculpatului în raport de starea de recidivă post condamnatorie, Curtea a reținut dispozițiile art. 104 alin. (2) NCP, conform cărora, „dacă după acordarea liberării cel condamnat săvârșește o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă liberarea și dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, conform dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate  intermediară. Interpretând per a contrario dispozițiile legale anterior menționate rezultă faptul că, în ipoteza în care fapta nu este descoperită în cadrul termenului de supraveghere, nu sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (2) NCP, pedeapsa anterioară fiind considerată ca executată la împlinirea duratei pentru care a fost aplicată, motiv pentru care nu se poate da eficiență tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (1) NCP, întrucât acestea sunt subsecvente prevederilor art. 104 alin. (2) teza finală NCP. Împrejurarea că pedeapsa anterioară este considerată executată și nu se mai poate proceda la revocarea liberării condiționate și la dispunerea executării restului de pedeapsă nu este de natură să modifice felul recidivei, fapta fiind în continuare săvârșită, din punct de vedere temporal, înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost considerată executată. Nu se poate aprecia că, în această ipoteză ar fi incidentă starea de recidivă post executorie, întrucât această stare presupune, din punctul de vedere al realității obiective, plasarea actului infracțional (consumarea acestuia) după momentul la care pedeapsa anterioară a fost considerată executată. Or, în prezenta cauză, fapta este comisă înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare, însă, prin voința expresă a legiuitorului, inculpatul nu mai poate fi sancționat prin revocarea liberării dispuse anterior, dispunerea executării restului executat și adăugarea acestuia la pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă în stare de recidivă, urmând ca această stare de agravare să se reflecte în mod exclusiv în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, în cadrul limitelor prevăzute de lege. A admite faptul că în ipoteza anterior prezentată se transformă felul recidivei, fiind incidentă recidiva post executorie și nu cea post condamnatorie ar determina agravarea situației juridice a inculpatului ca efect al intervenirii unei împrejurări independente de voința acestuia, situată în afara coordonatelor ce caracterizează actul infracțional, ce ține de maniera în care organele judiciare sunt sesizate sau se sesizează din oficiu cu privire la comiterea unei infracțiuni, ceea ce nu poate fi admis.

– Noul Cod penal: art. 35 alin. (2), art. 41 alin. (1) și art. 104 alin. (2