Respingere cerere de extrădare. Lipsa dublei încriminări. Coexistența a două instrumente juridice în materia extrădării, unul cu vocație universală, respectiv Convenția Europeană de Extrădare de la Paris din 1957 și unul interstatal

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Autori

  • Judecător Diana-Mihaela Cheptene-Micu Autor

Rezumat

În cadrul cererii de extrădare, instanța română trebuie să verifice dacă faptele sunt infracțiuni și conform legii române, iar actele înaintate până în prezent la dosarul cauzei nu sunt lămuritoare în aceea ce privește localizarea fracturii pe tibie, aspect esențial în analiza, care este obligatorie, de verificare a dublei încriminări, atât în raport de prevederile Convenției de la Paris privind extrădarea, Tratatului bilateral dintre România și  Republica Moldova, cât și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 302/2004, modificată. Între cele două state, cu privire la extrădare, sunt aplicabile două instrumente, unul cu  vocație universală, respectiv Convenția Europeană de Extrădare de la Paris și unul bilateral interstatal, respectiv Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, care nu a fost nedenunțat până în prezent, conf. art. 100 din Tratat. Coexistența celor două instrumente juridice în materia extrădării este susținută de art. 28 alin. (2) din Convenție, atâta timp cât Tratatul bilateral dintre România și Republica Moldova, ratificat ulterior Convenției de către România, instituie completări ale acesteia pentru înlesnirea aplicării principiilor din Convenție. În domeniul dublei încriminări, la care Convenția face trimitere prin reglementările din art. 2, din care rezultă expres că dau loc la extrădare faptele pedepsite de legile părții solicitante și ale părții solicitate în anumite condiții privind cuantumul pedepselor prevăzute de lege sau aplicate (deci faptele trebuie să fie recunoscute ca infracțiuni pe teritoriul ambelor state, pentru că numai în acest mod pot fi sancționate cu pedepse, măsuri de siguranță privative de libertate), Tratatul bilateral dintre România și Republica Moldova, cu respectarea art. 28 din Convenție completează dispozițiile acesteia pentru înlesnirea aplicării principiilor Convenției, sens în care prevede în cuprinsul art. 64, denumit marginal „obligația extrădării”, principiul dublei încriminări, menționând în alin. (2) că „extrădarea se admite numai dacă fapta care face obiectul cererii de extrădare constituire infracțiune potrivit legilor ambelor părți contractuale”, iar alin. (4) stabilește că aprecierea infracțiunii ca fiind pedepsită de legile ambelor părți contractante nu este condiționată de împrejurarea că legile părților contractante înscriu fapta în aceeași categorie de infracțiuni sau o denumesc prin aceeași terminologie. Cum Convenția Europeană de Extrădare de la Paris din 1957 prevede expres dubla încriminare, prin reglementarea din art. 2, nu sunt incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. În reglementarea penală din România, un accident de circulație cu victime constituie infracțiune dacă leziunile produse victimei depășesc 90 de zile de îngrijiri medicale. Elementele extrase din documentația înaintată în solicitarea de extrădare, respectiv hotărârile judecătorești, documentele medicale care au fost transmise ca urmare a solicitării inițiale de informații suplimentare, corelate cu verificările dispuse de instanța română la Institutul de Medicină Legală Iași, nu constituie suficiente date care să plaseze numărul de zile de îngrijiri medicale, fie sub 90 de zile, fie peste 90 de zile de îngrijiri medicale. În raport de aceste constatări privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesare  vindecării victimei, se reține că nu există dubla încriminare a faptelor persoanei extrădabile, deoarece acestea nu constituie infracțiune conform legislației române.

– Legea nr. 302/2004, modificată și republicată: art. 24 alin. (2) 
– Convenția Europeană de Extrădare de la Paris din 1957, ratificată de România prin Legea nr. 80/09.05.1997: art. 2 alin. (1) și art. 28 
– Tratatul dintre România și Republica Moldova privind asistența juridică în materie civilă și penală, ratificat de România prin Legea nr. 177/1997: art. 64 alin. (2)

Publicat

25.01.2024