Admisibilitatea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentic suplinit prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Rezumat

Reclamantul Municipiul X. are calitatea de terț față de litigiul anterior, însă în prezentul litigiu nu mai este posibil a fi reluată verificarea jurisdicțională asupra aspectelor  referitoare la îndeplinirea sau nu a condițiilor legale pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, deja tranșate prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, care opune efectele sale, cu obligativitate, în prezentul litigiu. 
Verificarea în prezentul litigiu a modului în care au fost respectate condițiile prevăzute de lege pentru validarea unei promisiuni sinalagmatice de vânzare a unui imobil, ar presupune implicit un control asupra legalității și temeiniciei sentinței civile nr. 3693/2013 pronunțate în dosarul nr. .../2011, ceea ce nu poate fi primit, întrucât o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă controlului judiciar printr-o cerere de chemare în judecată ulterioară, ci doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. 
În ceea ce privește regimul juridic al hotărârii judecătorești care ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare se mai impun câteva precizări. 
Acest tip de hotărâri nu face altceva decât să constate existența unei convenții a părților și să dea formă de act autentic acesteia prin pronunțarea hotărârii care să țină loc de act autentic, fiind o situație similară aceleia în care finalizarea procesului se face pe baza unei tranzacții și când reluarea litigiului nu este împiedicată de exceptio rei iudicatae, ci de exceptio litis per transactionem finitae, adică de efectul convenției consemnate în hotărârea judecătorească. Efectele acestor hotărâri sunt deci în principiu identice cu cele pe care le-ar fi produs contractul de vânzare-cumpărare, dacă acesta ar fi fost încheiat  valabil, și anume, transformarea obligației de a face, asumată prin promisiune, într-o obligație de a da, respectiv de a transfera dreptul de proprietate asupra bunului promis. Efectul constitutiv de drepturi al hotărârii care ține loc de contract de vânzare-cumpărare nu se produce prin voința judecătorului, ci pe temeiul voinței părților, exprimată în promisiunea de vânzare. Instanța intervine doar pentru a analiza elementele înțelegerii  părților și numai în măsura în care constată că una dintre ele, încălcându-și angajamentele luate, refuză încheierea în formă autentică a contractului, pronunță hotărârea  care vine să suplinească această cerință. În condițiile în care înțelegerea părților este lovită de nulitate, partea în favoarea căreia s-a pronunțat hotărârea nu poate invoca  drept titlu de proprietate exclusiv hotărârea judecătorească prin care s-a suplinit consimțământul părții adverse, deoarece această hotărâre nu poate avea efect independent de convenția părților pe temeiul căreia a fost pronunțată.

– Cod de procedură civilă: art. 431, art. 435, art. 458, art. 488