Militari. Competenţa materială procesuală. Litigii privind raporturile de serviciu
DREPTUL MUNCII ŞI DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE
Rezumat
1. În regulă generală, litigiile având ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt conflicte individuale de muncă. Art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, coroborat cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, constituie dreptul comun aplicabil litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. De la această normă generală derogă norma specială prevăzută de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care conferă competenţa de soluţionare a litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia unora dintre acestea, între care se află şi raporturile de serviciu ale personalului militar.
2. Militarii sunt funcţionari publici cărora nu li se aplică statutul funcţionarilor publici prevăzut de Titlul II din Codul administrativ. Litigiilor privind raporturile de serviciu ale militarilor, exceptate de la jurisdicţia specială de contencios administrativ, li se aplică jurisdicţia generală a muncii.
– Legea nr. 62/2011: art. 1 lit. p)
– Legea nr. 304/2004: art. 36 alin. (3)
– O.U.G. nr. 57/2019: art. 536