Formularea cererii de înscriere la masa credală a debitorului principal. Suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a solicita executarea silită faţă de debitorul principal.
LITIGII CU PROFESIONIŞTI
Rezumat
Suspendarea se produce, deci, numai în ceea ce priveşte acţiunile formulate împotriva debitorului supus procedurii insolvenţei, iar nu şi cu privire la alţi debitori, chiar solidari, faţă de care nu există o piedică legală de continuare a acţiunilor judiciare, extrajudiciare
sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor.
Solidaritatea presupune posibilitatea creditorului de a-şi realiza creanţa de la oricare dintre debitori şi, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, nu poate avea efect asupra termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, mai ales că, în prezenta cauză,
suspendarea faţă de debitorul principal s-a produs datorită situaţiei particulare a acestuia (starea de insolvenţă), care nu există şi în cazul fidejusorului.
– Decretul nr. 167/1958: art. 6
– Cod de procedură civilă de la 1865: art. 405-4053
– Noul Cod de procedură civilă: art. 706-711
– Legea nr. 85/2006: art. 36-40