Accesul la informaţiile de interes public privind mediul, în lumina Convenţiei de la Aarhus

DEZBATERI

Rezumat

Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, desemnată în mod uzual sub denumirea de Convenţia de la Aarhus, a fost iniţiată sub egida ONU şi a fost ratificată de mai multe state de pe toate continentele, între care Statele Unite ale Americii, Canada, ţări din fosta URSS, dar şi de către România, care a ratificat-o prin Legea nr. 86 din 10 mai 2000.

Acest instrument internaţional a fost semnat şi de către Comunitatea Economică Europeană (actuala Uniune Europeană), aceasta asumându-şi obligaţia de a-şi ajusta legislaţia la cerinţele Convenţiei, care a devenit în acest mod parte a acquis-ului unional. Practic, includerea Convenţiei în legislaţia europeană obligă statele membre UE să implementeze Convenţia de la Aarhus prin intermediul actelor normative adoptate de Uniune, nerespectarea Convenţiei putând fi constatată prin mecanismele specifice, prevăzute în aceasta, dar şi pe căile reglementate de legislaţia europeană (spre exemplu, prin declanşarea unor proceduri de infringement, cu consecinţele ataşate acestora).

În ce priveşte mijloacele de remediere a unor încălcări ale Convenţiei, este de menţionat procedura de arbitraj internaţional inclusă în Anexa 2, însă şi înfiinţarea, în temeiul art. 15 al Convenţiei, a unui Comitet de Aplicare a Convenţiei de la Aarhus (A.C.C.C.), menit să analizeze orice sesizări referitoare la posibile încălcări ale acestui tratat, (sesizări făcute fie de părţile semnatare, fie de secretariatul comitetului, fie chiar de public, în înţelesul dat acestei noţiuni prin Convenţie).

Cuvinte-cheie: Convenţia de la Aarhus, acces la informaţie, protecţia mediului, infringement