Achiziţie publică. Plângere împotriva deciziei CNSC. Competenţă teritorială. Calculul termenului de promovare a plângerii. Cerere de repunere în termen lipsită de obiect
DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL
Rezumat
Nu este aplicabilă norma de competenţă din art. 32 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 în soluţionarea plângerilor împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în procedura de atribuire a unui contract de achiziţie de lucrări de defrişare a vegetaţiei cu scopul asigurării vizibilităţii şi gabaritului căii ferate, acestea neputând fi asimilate unor lucrări aferente infrastructurii de transport de interes naţional, astfel cum este definită de legislaţia în vigoare,
În procedura de comunicare a deciziei CNSC este necesară respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la condiţiile de alegere a domiciliului procedural. Este nelegală comunicarea făcută la reprezentantul convenţional, în lipsa unei menţiuni privind persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură.
Dacă procedura de comunicare a actului de procedură nu a fost legal îndeplinită, cererea de repunere în termenul procedural, care începe să curgă de la comunicare este lipsită de obiect.
- Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: art. 155, art. 158
- Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor: art. 32 alin. (2), art. 29 alin. (1)