Îndreptăţirea persoanei care a dobândit calitatea de avocat stagiar în anul 2020 la indemnizaţia de care face vorbire art. XV alin. (11) din O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL
Rezumat
Art. XV alin. (1)1 din O.U.G. nr. 30/2020 reglementează o situaţie particulară faţă de norma cu caracter general privind profesioniştii indicaţi generic la art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020, care „îşi întrerup activitatea” pe perioada stării de urgenţă instituite pe teritoriul României (altfel spus, nu mai desfăşoară activitate în acea perioadă), dispunând că, în cazul avocaţilor, beneficiază de indemnizaţia lunară prevăzută la art. XV alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2020 şi avocaţii care „şi-au redus activitatea” pe perioada stării de urgenţă (deci, nu numai dacă şi-au întrerupt activitatea pe perioada stării de urgenţă), dacă în luna pentru care pretind indemnizaţia au realizat încasări cu minim 25% mai mici decât media lunară pe anul 2019, dar care să nu depăşească câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020. Reclamanta nu este destinatarul indemnizaţiei acordate de art. XV alin. (1) şi alin. (1)1, deoarece, în cererea adresată pârâtei a indicat o „întrerupere parţială” a activităţii pe luna aprilie 2020, ceea ce semnifică o reducere a activităţii sale de avocat şi nu o întrerupere totală a activităţii.
Este real că dobândirea calităţii de avocat la finele anului 2019 ori în cursul anului 2020 reprezintă o împrejurare obiectivă, independentă de ideea vreunei culpe a persoanei cu această calitate, însă o aşa împrejurare, dacă ar fi luată în considerare, independent de cerinţele cumulative impuse de art. XV alin. (1)1 din O.U.G. nr. 30/2020 privind veniturile obţinute în raport de media lunară a acestora aferent anului 2019 şi de câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020, ar genera o aplicare a normei legale, cu eludarea condiţiilor impuse de legiuitor, altor situaţii particulare decât celor circumscrise textului legal. Dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde indemnizaţia în discuţie şi avocaţilor ce nu au obţinut venituri în anul 2019, fără a avea relevanţă că sunt stagiari sau definitivi, nu ar mai fi instituit condiţionarea impusă încasărilor din luna pentru care se cere indemnizaţia de media lunară a încasărilor din anul anterior, 2019.
Modul de formulare a art. XV alin. (1)1 din O.U.G. nr. 30/2020 impune necesitatea obţinerii unor venituri diminuate în anul 2020 faţă de luna corespunzătoare a anului 2019, ceea ce implică existenţa unei activităţi profesionale în anul 2019. Or, dacă legiuitorul a dorit să acorde o astfel de indemnizaţie şi avocaţilor care nu au obţinut venituri în anul 2019, necomportând că sunt stagiari sau definitivi, ar fi edictat o astfel de normă care să nu mai condiţioneze încasările pentru luna pentru care se pretinde indemnizaţia de media lunară a încasărilor din anul precedent, 2019.
Nu este relevantă distincţia între avocaţii definitivi şi stagiari, pentru recunoaşterea dreptului pretins fiind necesară întrunirea condiţiilor art. XV alin. (1)1 din O.U.G. nr. 30/2020 şi nici nu se pune în discuţie existenţa unei discriminări între avocaţii stagiari numiţi în profesie în anul 2020 şi care nu au realizat venituri profesionale în anul 2019 şi avocaţii definitivi, care au avut posibilitatea realizării de venituri profesional în anul 2019.
În privinţa efectelor altor hotărâri judecătoreşti invocate de părţile litigante, cu titlul de precedent judiciar, în pofida unei uzanţe extinse de justificare a opiniilor juridice pe baza unor hotărâri judecătoreşti, în sistemul românesc de drept hotărârile judecătoreşti nu au calitatea de izvor de drept, neavând caracter general obligatoriu.
- O.U.G. nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2: Art. XV alin. (1) şi alin. (11)
- O.U.G. nr. 53/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind măsuri de protecţie socială determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2
- Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2020
- Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;