Condiţii de admisibilitate/temeinicie a ordonanţei preşedinţiale. Stabilire domiciliu minor. Program de vizitare minor

JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Autori

  • jud. Alexandru Asiminei Autor

Rezumat

Interesul primordial al copilului este acela de a avea o relaţie normală cu părintele său, tatăl având dreptul să păstreze legături personale cu acesta.

Având în vedere dispoziţiile legale şi împrejurările de fapt ale cauzei, realizarea dreptului pe care îl are părintele de a păstra legături personale cu copilul său, corelativ cu dreptul acestuia de a dezvolta relaţii personale cu tatăl său, trebuie să fie asigurată prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător.

Instanţa de apel a constatat că nu se impune o modificare a programului de vizitare stabilit de prima instanţă cu titlu provizoriu pe calea ordonanţei preşedinţiale, acest program fiind suficient să ofere un caracter de continuitate şi stabilitate relaţiilor cu părintele său, dar care să nu pericliteze modul în care copilul s-a obişnuit deja, beneficiind de creştere şi educare din partea pârâtei.

 

– Codul de procedură civilă: art. 997

– Codul civil: art. 401, 496 alin. (1)

Descărcări

Publicat

14.12.2023