Cerere în răspundere civilă delictuală. Limitele rolului (activ al) judecătorului în stabilirea temeiului de fapt calificat juridic exact al cererii în corelaţie cu principiul disponibilităţii în etapa stabilirii competenţei generale

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Conflictul negativ de competenţă, ivit în condiţiile art. 133 pct. 2 teza a II-a C. pr. civ., s-a născut ca urmare a modului diferit în care instanţele judecătoreşti, respectiv tribunalul arbitral, în exercitarea puterii conferite acestora de prevederile art. 22 alin. (2) şi alin. (4) din acelaşi act normativ, au apreciat asupra temeiului de fapt calificat juridic exact al cererii deduse judecăţii acestora, cu relevanţă în stabilirea naturii juridice a litigiului şi, implicit, a competenţei generale, respectiv a celei materiale procesuale de soluţionare în primă instanţă a acestuia. Fiind chemată a soluţiona conflictul negativ de competenţă astfel ivit, Curtea de Apel a avut a statua asupra limitelor în care instanţa, în exercitarea rolului judecătorului în aflarea adevărului, este abilitată, în etapa verificării competenţei de soluţionare a pricinii, să stabilească, chiar cu eventuala nesocotire a limitelor, sub acest aspect, ale procesului, stabilite de reclamant în exercitarea disponibilităţii procesuale, natura juridică exactă a litigiului.

– Codul de procedură civilă: art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (2) şi alin. (4), art. 94 pct. 1 lit. k), art. 95 pct. 1, art. 133 pct. 2 şi art. 550 alin. (1)

– Codul civil: art. 1.349