Suspendarea procedurii insolvenţei. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 244 C. pr. civ. de la 1865 (actual art. 413 C. pr. civ.) în procedura insolvenţei
JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ
Rezumat
Dispoziţiile art. 244 C. pr. civ. de la 1865 reglementează în mod generic suspendarea judecăţii. Potrivit dispoziţiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile acestei legi se comple-tează cu cele ale Codului de procedură civilă, însă numai în măsura compatibilităţii acestora. Or, procedura insolvenţei nu poate fi asimilată în totalitate unei judecăţi, în sensul art. 244 C. pr. civ. de la 1865, sfera acesteia fiind mult mai largă decât ce a unui simplu litigiu. Pe lângă activităţile de judecată, procedura insolvenţei presupune multe alte operaţiuni economice, care nu pot fi asimilate unei judecăţi.
Aşadar, dispoziţiile art. 244 C. pr. civ. de la 1865 nu sunt compatibile cu procedura insolvenţei şi nu pot fi utilizate pentru a justifica suspendarea procedurii. Cum nici dispoziţiile Legii nr. 85/2006 nu reglementează posibilitatea suspendării procedurii insolvenţei, o astfel de măsură este lipsită de temei juridic.
– Codul de procedură civilă de la 1965: art. 244
– Legea nr. 85/2006: art. 149