Rolul judecătorului în aflarea adevărului. Concilierea principiului disponibilității cu ingerința judecătorului în limitele judecății

DEZBATERI

Rezumat

Principiul disponibilității reprezintă o veritabilă limitare a principiului rolului activ al judecătorului.

Într-adevăr, dreptul de dispoziție al părților prevalează în procesul civil, judecătorul neputând porni ab initio de la ideea că îndatorirea sa este mai presus de acest principiu. Cu toate acestea, în măsura în care părțile dau dovadă de buna-credință în cursul procesului, dar, din eroare, omit anumite aspecte utile pentru soluționarea cauzei, judecătorul trebuie să intervină și să complinească lipsurile, în virtutea rolului său activ.

În pofida atât a principiului disponibilității părților, cât și a principiului rolului activ al judecătorului, considerăm că prevalează cel al aflării adevărului, aceasta fiind funcția esențială a procesului civil, la care se adaugă și cel al legalității procesului civil, judecătorul fiind garantul respectării normelor juridice.

Chiar dacă doar art. 78 alin. (1) C. pr. civ. impune instanței de judecată introducerea forțată (fără concursul părților) a unei persoane în cauză, judecătorul trebuie să își exercite rolul activ și în situațiile în care, deși nu poate trece peste opoziția părților, apreciază că raportul juridic dedus judecății impune introducerea unui terț în cauză.

Pentru aprecierea necesității calificării sau a recalificării juridice a cererii, două criterii de apreciere sunt relevante: (i) finalitatea reală a pretenției deduse judecății, raportat atât la capetele de cerere, cât și la motivele de fapt care conturează cauza cererii, și (ii) în cazul unei neconcordanțe, posibilitatea reală de a examina cererea prin prisma situației de fapt descrise de petent, dar din perspectiva noilor temeiuri juridice apreciate de instanță.

Judecătorul are drept de apreciere deplină asupra necesității administrării de probe suplimentare sau a înlăturării probelor propuse de părți. În acest sens, părțile pot critica doar soluția instanței de fond (sau a instanței inferioare) de respingere a probatoriului solicitat în mod legal.

Instanța de control judiciar poate invoca oricând, din oficiu, motivul de nelegalitate al nerespectării art. 22 C. pr. civ., fiind un motiv de ordine publică. În schimb, părțile trebuie să aibă în vedere faptul că motivele de nelegalitate întemeiate pe art. 22 C. pr. civ. pot fi invocate întotdeauna în calea de atac a apelului, iar, în măsura în care omit să facă acest lucru și au deschisă și calea de atac a recursului, recurentul nu va mai putea formula critici pe acest subiect, nefiind permis de art. 488 alin. (2) C. pr. civ.

Cuvinte-cheie: rolul activ al judecătorului; principiul disponibilității; aflarea adevă-rului; limitele învestirii; legalitatea procesului civil