Schimbarea încadrării juridice pentru o faptă care nu este descrisă în rechizitoriu. Limitele judecăţii

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Rezumat

1. În ipoteza în care, din probele administrate, rezultă că inculpatul a săvârșit o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată, instanţa nu va putea să recurgă la remediul prevăzut de art. 386 C. pr. pen. , ci este ţinută de limitele judecăţii prevăzute de art. 371 C. pr. pen. , urmând să dispună soluţiile prescrise de art. 396 C. pr. pen. exclusiv cu privire la fapta cu care a fost sesizată în mod originar. În plus, dacă pe parcursul procesului penal s-a constatat că inculpatul ar fi trebuit să fie cercetat pentru săvârșirea altei infracţiuni, care însă nu a fost descrisă în actul de sesizare, remediul procesual este începerea și efectuarea urmăririi penale și trimiterea în judecată, nu schimbarea încadrării juridice. În caz contrar s-ar încălca dreptul la apărare, deoarece inculpatul nu ar avea posibilitatea să se apere și să se folosească pe deplin de garanţiile respectării dreptului la apărare asigurate de legea procesual penală. Mai mult, prin schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune care nu a fost descrisă în rechizitoriu, ulterior citirii actului se sesizare, se anulează dreptul inculpatului de a recunoaște în totalitate faptele descrise în actul de sesizare și de a recurge astfel la procedura simplificata cu consecinţa reducerii limitelor pedepsei. 

2. Efortul material al inculpatului, invocat de prima instanţă, este strâns legat de achitarea pretenţiilor părţii civile până la primul termen de judecată, împrejurare căreia i s-a dat deja eficienţă juridică prin aplicarea circumstanţei atenuante legale speciale. Mai mult, noţiunea de ”pretenţiile părţii civile”, stipulată în art. 10 din Legea nr. 241/2005, are în vedere pretenţiile totale și include atât prejudiciul principal, cât și accesoriile acestuia (penalităţi, dobânzi etc. ), așa încât nu este permisă disocierea componentelor pretenţiilor, pentru ca, în raport de una sau mai multe componente ale acestora, cum sunt penalităţile de întârziere și dobânzile, să se dea eficienţă circumstanţei atenuante judiciare generale prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. Eforturile depuse de inculpat pentru achitarea prejudiciului până la primul termen de judecată, nu pot fi privite decât ca un element constituent al acţiunii acestuia de achitare a pretenţiilor părţii civile până la acest moment procesual, astfel că nu li se poate da o dublă eficienţă juridică din perspectiva aplicării circumstanţelor atenuante. În cazul în care inculpatul ar achita pretenţiile părţii civile ulterior primului termen de judecată, văzând că, deși achitarea acestora nu s-a realizat până la termenul procesual reglementat, totuși inculpatul a depus eforturi în vederea înlăturării consecinţelor infracțiunii, se poate da eficienţă circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. , însă, câtă vreme, s-a dat eficientă circumstanţei atenuante legale, care în speţa dedusă judecăţii are și caracter special, aceeași acţiune legată de achitarea pretențiilor părţii civile nu mai poate fi valorificată prin aplicarea unei alte circumstanţe atenuante cu caracter general, subsidiar. 

– Legea nr. 241/2005: art. 10 
– Codul penal: art. 75 alin. (2) lit. a) 
– Codul de procedură penală: art. 371, art. 386, art. 396