Procedura de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării. Citarea persoanelor ale căror interese legitime pot fi afectate
DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL
Rezumat
Procedura desfiinţării unui înscris în cazul clasării este o procedură specială în cadrul căreia judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza temeinicia sau legalitatea ordonanţei de clasare, aceasta din urmă fiind specifică procedurii speciale a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Dar, în această procedură, persoanele cărora trebuie să li se comunice ordonanţa nu sunt numai cele care au calitatea de subiecţi procesuali principali, ci şi persoanele care au un interes, persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate. Prin urmare, este posibil ca o anumită persoană să nu fi fost implicată în urmărirea penală, însă aceasta să aibă drepturi sau interese legitime în legătură cu soluţionarea procedurii prevăzută de art. 5491 C. pr. pen. În situaţia înscrisurilor supuse desfiinţării, judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a cita şi persoanele care au încheiat sau se pretinde că au încheiat respectivul înscris.
– Codul de procedură penală: art. 5491