Principiul loialităţii administrării probelor. Folosirea investigatorilor sub acoperire. Mărturia mincinoasă. Excluderea declaraţiei martorului în procedura camerei preliminare
DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL
Rezumat
1. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, agenţii provocatori au fost definiţi ca agenţi ai statului sau orice persoană care acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi, care, în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege de a acţiona în scopul relevării activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiunea, în vederea administrării de probe în acuzare. Aşadar, va fi apreciată ca neloială activitatea investigatorilor sub acoperire în absenţa oricărei suspiciuni rezonabile, chiar dacă în urma acesteia a rezultat comiterea unei infracţiuni. Continuarea ulterioară a activităţii investigatorului sub acoperire nu este suficientă pentru a dovedi lipsa provocării deoarece, absenţa existenţei unei suspiciuni rezonabile relevă caracterul ab initio arbitrar al organelor judiciare, precum şi nelegalitatea procedeului probatoriu.
2. Dacă anterior audierii în calitate de martori, organele de urmărire penală se aflau în posesia unor înregistrări ambientale din conţinutul cărora rezulta suspiciunea rezonabilăprivind o eventuală participaţie penală a acestora la comiterea infracţiunii de dare de mită sau complicitate la luare de mită, procurorul nu mai putea audia aceste persoane în calitate de martori, ci eventual în calitate de suspecţi, cu respectarea garanţiilor procesuale ale acestora ce derivă din dispoziţiile art. 83 C. pr. pen. , respectiv art. 108 C. pr. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, chiar în ipoteza în care s-a trecut la audierea în calitate de martor, procurorul avea obligaţia, în momentul în care cele prezentate conturau implicarea în săvârşirea unei infracţiuni, săconstate că martorul se autoincriminează şi să-i aducă la cunoştinţă consecinţele ce decurg, inclusiv dreptul de a nu se autoincrimina.
– Codul de procedură penală: art. 101 alin. (3), art. 118
