Accesiune imobiliară artificială. Acţiune în despăgubiri formulată de autorul lucrării autonome cu caracter durabil. Incidenţa dispoziţiilor art. 581 C. civ. Condiţii şi efecte în raport cu prevederile art. 14 alin. (2) C. civ.

DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori

  • Conf. univ. dr. judecător Marian Budă Autor

Rezumat

Potrivit dispoziţiilor art. 581 C. civ. , în cazul în care autorul lucrărilor autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul: a)să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în Cartea Funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa autorului lucrării fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării sau b)să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat. Posibilităţile conferite de art. 581 C. civ. se referă la proprietarul terenului, iar nu la autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia, şi, prin urmare, este greşită aplicarea de către instanţă a acestor dispoziţii legale în cazul acţiunii în despăgubiri formulată de către autorul lucrării. Potrivit art. 14 alin. (2) C. civ. , buna-credinţă se prezumă până la proba contrară. Analiza bunei-credinţe a autorului lucrării de înfiinţare a plantaţiei trebuie făcută în raport cu data începerii lucrării, iar nu în raport cu momentul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti de proprietarul terenului, moment ulterior începerii lucrării autonome cu caracter durabil. 

– Codul civil: art. 14 alin. (2), art. 581 

Publicat

30.01.2024