Contestație în anulare. Nerespectare termen de exercitare. Tardivitate
DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Rezumat
Din analiza dispozițiilor Legii nr. 98/2016, reiese că atributul elaborării documentației de atribuire aparține autorității contractante. În condițiile Legii nr. 101/2016, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor și instanța judecătorească exercită un control de deplină jurisdicție în cadrul căruia analizează aspectele privind legalitatea actelor administrative emise de autoritatea contractantă, cât și aspectele legate de oportunitatea emiterii. Ca atare, autoritatea contractantă beneficiază de un drept de apreciere în ceea ce privește elaborarea documentației de atribuire și stabilirea specificațiilor tehnice, urmărind asigurarea respectării interesului general. Cu toate acestea, limitele în care acest drept poate fi exercitat sunt stabilite de principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, încălcarea acestora neputând fi justificată de respectarea interesului public. Cu alte cuvinte, organele de jurisdicție pot cenzura soluția adoptată de autoritate, fie atunci când nelegalitatea acesteia este consecința încălcării principiilor generale ale achizițiilor publice, fie atunci când este nejustificată, fiind adoptată cu exces de putere.
– Legea nr. 98/2016: art. 178, art. 179
– Legea nr. 101/2016: art. 26, art. 34
– Directiva 2014/24/UE: art. 18, art. 42