Competența exclusivă a instanțelor statelor membre ale Uniunii Europene în materia drepturilor reale imobiliare. Analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

Rezumat

Prezentul studiu își propune o analiză a domeniului de aplicare al art. 24 pct. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, din perspectiva interpretării noțiunii autonome de drepturi reale imobiliare astfel cum aceasta rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește domeniul de aplicare al art. 24 pct. 1 din Regulamentul nr. 1215/2012, așa cum rezultă din jurisprudența constantă a Curții de Justiție, redată mai sus, nu este suficient ca acțiunea să privească un drept real imobiliar sau să aibă o legătură cu un imobil pentru a antrena competența instanței din statul membru pe teritoriul căruia este situat imobilul. Este necesar, dimpotrivă, ca acțiunea să se întemeieze pe un drept real, iar nu pe un drept personal (Hotărârea din 10 iulie 2019, Reitbauer și alții, C-722/17, EU:C:2019:577, pct. 45, precum și jurisprudența citată).

De asemenea, Curtea a stabilit că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că nu cuprinde toate acțiunile care privesc drepturi reale imobiliare, ci doar pe acelea dintre ele care, în același timp, intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv și se numără printre cele care au ca obiect, pe de o parte, să stabilească întinderea, conținutul, proprietatea sau posesia unui bun imobil ori existența altor drepturi reale asupra acestor bunuri și, pe de altă parte, să asigure titularilor drepturilor respective protecția prerogativelor care decurg din titlul lor (Hotărârea din 10 iulie 2019, Reitbauer și alții, C-722/17, EU:C:2019:577, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

Cuvinte cheie: competență, Regulament, conflict de legi, lege străină, competență exclusivă, drept real imobiliar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene