Standardul de probațiune care justifică o soluție de condamnare. Prezumția de nevinovăție. Evaluarea probelor

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Rezumat

Orice soluție pronunțată de către o instanță de judecată nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate și convingătoare, așa cum a statuat și CEDO în cauza Telfner c. Austriei, scopul procesului penal fiind ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăției sale și nicio persoana nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Potrivit art. 99 alin. (2) NCPP inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția. Dimpotrivă orice persoană este titulara unui drept distinct de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă. Lipsa probelor, fie pentru că urmele biologice ar fi fost alterate, fie pentru că pur și simplu nu există nu poate fi decât interpretată în favoarea inculpaților, prezumați nevinovați, îndoiala profitându-le (in dubio pro reo).