Telemunca în sectorul public din România, o măsură excepțională care se impune a deveni regulă?

DEZBATERI

Rezumat

Telemunca reprezintă o modalitate modernă de desfășurare a activității, care presupune modificarea relației clasice de subordonare a salariatului față de angajatorul său, transformând-o în una mai degrabă de cooperare. Pornind de la definirea conceptului de telemuncă și continuând cu reliefarea caracteristicilor contractului individual de muncă în regim de telemuncă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 81/2018, articolul își propune să analizeze, având în vedere și reglementări de drept comparat, dacă este posibilă și necesară implementarea telemuncii în sectorul public din România. 
Chiar dacă există dezavantaje și dificultăți de implementare pentru exercitarea activității în sectorul public în regim de telemuncă, aceasta este o modalitate de organizare a muncii care este necesară în anumite situații. De asemenea, dezvoltarea tehnologiei informației și comunicațiilor implică schimbări majore în viața și activitatea de zi cu zi, iar statul, indiferent cât de conservator ar fi, tot trebuie să se adapteze acestor schimbări și să își schimbe modul de organizare a activității în beneficiul cetățenilor săi. Și, având în vedere și avantajele pe care acest mod de organizare flexibilă a muncii le are atât pentru angajat, cât și pentru angajator, respectiv experiența cu implementarea telemuncii pe 
durata stării de urgență, este posibilă desfășurarea activității în această modalitate, cel puțin în parte, și în sistemul public din România. 

Cuvinte-cheie: telemuncă; salariat; stare de urgență; contract individual de muncă