Ordin de confiscare. Competențe de confiscare extinsă incompatibile cu dispozițiile legislației române în materie. Motive facultative de nerecunoaștere/neexecutare

DREPT PENAL ȘI PROCESUAL PENAL

Rezumat

Un motiv de refuz de recunoaștere a ordinului de confiscare, asupra căruia ar putea exista discuții este cel prevăzut de art. 262 alin. (1) lit. i) [art. 321 alin. (1) lit. i) – în prezent] din Legea nr. 302/2004 (conform căruia hotărârea de confiscare a fost pronunțată în temeiul  competențelor de confiscare extinse, care nu sunt compatibile cu dispozițiile legislației naționale în materie). Legea prevede posibilitatea autorității române de a refuza recunoașterea și, nu obligativitatea, așa cum a înțeles să o prevadă expres în alte cazuri reglementate de aceeași lege. Luând deci, în considerare, circumstanțele specifice în care s-a dispus confiscarea de către autoritățile franceze, se observă că în hotărârea de confiscare se menționează că persoana vizată nu a justificat nicio activitate legală în Franța, ca și în România, iar fondurile considerabile provenite din activitatea delictuală le-a supus spălării, prin operațiuni de schimb și transfer de fonduri la Paris, Versailles și în România. Aceste circumstanțe specifice nu pot fi contestate în fața instanței române de executare. În speță, confiscarea extinsă nu a fost dispusă în temeiul legii române, ci al legii statului membru UE emitent, legea română fiind doar cea, în temeiul căreia se recunoaște confiscarea.

 – Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală: art. 7, art. 321 alin. (1) lit. i), art. 326 alin. (2)

 – Codul penal: art. 112/1 alin. (2) lit. a) C. pen. 
 – Decizia CCR nr. 11/2015