Conflict negativ de competență. Contestație la executare – apel. Titlu executoriu pronunțat într-un litigiu de muncă. Competența secției specializate în judecarea litigiilor de muncă

DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL

Autori

  • Judecător Anca Adriana Pop Autor

Rezumat

Cât timp contestația la executare propriu-zisă nu are întotdeauna ca obiect strict verificarea legalității executării silite însăși și verificarea legalității actelor de executare, ci și a apărărilor de fond, o astfel de cerere este de competența instanței specializate. 
În cadrul contestației la executare și al apelului din prezenta cauză, se contestă obligațiile și drepturile stabilite prin titlul executoriu – pronunțat într-un litigiu de muncă – caracterul cert, lichid și exigibil al acestora, titularii drepturilor și obligațiilor, făcându-se aprecieri cu privire la fondul drepturilor stabilite prin titlul executoriu, deci se pun în discuție aspecte de fond ce vizează posibilitatea executării silite a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, aspecte care necesită o analiză specializată, ce revine în competență secției specializate. 
Aceste chestiuni invocate de către părți se constituie în apărări de fond ce privesc un raport de drept specializat specific litigiilor de dreptul muncii și nu sunt doar chestiuni de procedură, prin urmare competența aparține secției specializate.

– Înalta Curte de Casație și Justiție: Decizia RIL XV/2007 
– Înalta Curte de Casație și Justiție: Decizia RIL 2/2019 

Publicat

19.01.2024