Partaj. Succesiune. Contract de întreținere, cu rezerva uzufructului viager, încheiat de defuncți cu un descendent. Prezumția unei donații deghizate. Caracter relativ. Condiții
DREPT CIVIL ȘI DREPT PROCESUAL CIVIL
Rezumat
Prezumția instituită prin dispozițiile art. 845 din vechiul C. civ. este una relativă, iar nu una absolută, întrucât dobânditorul bunurilor înstrăinate are posibilitatea de a face proba contrară, dovedind caracterul efectiv oneros al înstrăinării. Ca efect al prezumției de gratuitate, dacă dobânditorul nu a reușit să răstoarne prezumția, valoarea bunului înstrăinat se va adăuga ca donație la masa de calcul în vederea stabilirii valorii efective a rezervei și cotității disponibile, urmând a fi supusă reducțiunii, doar dacă liberalitățile se dovedesc a fi excesive, aducând atingere rezervei.
Prin succesibil în linie dreaptă, în sensul art. 845 din vechiul C. civ. se înțelege o rudă în linie directă descendentă sau ascendentă, care în momentul înstrăinării ar fi avut calitatea de a-l moșteni pe înstrăinător.
Dacă însă la momentul înstrăinării exista un succesibil în linie directă în grad de rudenie mai apropiat cu de cujus, cerințele legii pentru a prezuma caracterul gratuit al acelui act nu sunt îndeplinite.
– Cod civil 1864: art. 945