Acţiunea formulată de UAT împotriva fostului preşedinte al Consiliului Judeţului pentru a recupera prejudiciul suferit ca urmare a faptului că pârâtul în îndeplinirea obligaţiilor sale legale nu a recuperat de la salariaţii UAT/funcţionarii publici
DREPTUL MUNCII ŞI DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE
Rezumat
Se solicită prejudiciul suferit de UAT de la pârât, care nu a emis în timp util decizii de imputare pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele vinovate. În cadrul apelului se pune problema doar a termenului de prescripţie aplicabil, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 şi art. 268 lit. c) C. mun. Termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data producerii pagubei, respectiv de la data expirării celor 30 de zile în care pârâtul trebuia să emită deciziile de imputare, iar nu de la data comunicării raportului Curţii de Conturi. Art. 211 lit. c) Legea nr. 62/2011 face referire la data producerii pagubei, iar nu la data constatării pagubei. Data producerii pagubei este data la care au expirat cele 30 de zile în care pârâtul trebuie să emită deciziile de imputare pentru recuperarea prejudiciului.
– Legea nr. 188/1999: art. 85
– Legea nr. 62/2011: art. 211 lit. c)
– Codul muncii: art. 268