Decizie de impunere privind creanţele datorate bugetului local. Legalitate a încadrării, în vederea impozitării, a unor containere tip birou, în categoria clădiri, în accepţiunea Codului fiscal

DREPT ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Autori

  • Judecător Ramona Poppa Autor

Rezumat

Prevederile art. 249 alin. (5) şi art. 250 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi cele ale art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, la care se adaugă dispoziţiile pct. 2, Titlul IX, din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, aprobate prin H.G. nr. 1/2016, stabilesc caracteristicile pe care o 
construcţie trebuie să le îndeplinească pentru a fi calificată, în vederea impozitării, drept clădire. Construcţiile – container, aflate în poziţie fixă, în incinta unui terminal de containere situat în Portul Constanţa, pe o perioadă de timp mai mare de un an calendaristic, 
care pot servi la adăpostirea de oameni, de obiecte, de instalaţii şi echipamente, care au ca elemente de bază structurale pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, în mod corect au fost catalogate drept clădire, în înţelesul dispoziţiilor legale menţionate. 
 
– Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal 
– Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Publicat

17.01.2024

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)