Măsurile de supraveghere tehnică. Nulitatea absolută a încheierilor prin care au fost dispuse de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale măsuri de supraveghere tehnică
DREPT PENAL ŞI PROCESUAL PENAL
Rezumat
Măsura de supraveghere tehnică este legal dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi chiar dacă infracţiunea care face obiectul dosarului de urmărire penală şi pentru care se desfăşoară cercetări, ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea unei astfel de infracţiuni, nu este una dintre infracţiunile a căror denumire apare expres menţionată în art. 139 alin. (2) C. pr. pen., respectiv limita de pedeapsă nu este de 5 ani închisoare sau mai mare, dacă infracţiunea cercetată este săvârşită prin sisteme informatice. Nulitatea absolută a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi prin care s-a dispus o măsură de supraveghere tehnică poate fi invocată în tot cursul procesului penal, deci şi în apel, chiar dacă aceasta a fost invocată în camera preliminară şi a făcut obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară care a stabilit că încheierea este legală.
– Cod procedură penală: art. 139 alin. (2) şi art. 142 alin. (5) – Supraveghere tehnică; art. 282 – Nulităţile absolute; art. 344-346 – Camera preliminară