Accident de muncă. Vătămare corporală din culpă

DREPT PENAL ŞI PROCESUAL PENAL

Rezumat

Omisiunea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă nu poate constitui ea însăşi elementul material al infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. sau temei de achitare pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. de art. 349 C. pen. şi nici nu poate fi imputată această omisiune lucrătorului, nici măcar parţial, reducând proporţional culpa angajatorului. 
De altfel, atunci când pericolul iminent de producere a unui accident de muncă se concretizează efectiv asupra persoanei lucrătorului, infracţiunile specifice contra protecţiei muncii se reţin în concurs formal cu infracţiunile contra persoanei, de esenţa căruia este tocmai identitatea elementului material al acestora, conform art. 38 alin. (2) C. pen. 
Nu se poate confunda obligaţia luării măsurilor de securitate în muncă, a cărei neîndeplinire poate constitui element material al infracţiunii specifice în situaţia apariţiei pericolului iminent de producere a accidentului de muncă, cu obligaţia încheierii în formă scrisă a contractului individual de muncă, ca bază juridică pentru desfăşurarea relaţiilor de muncă, în cadrul cărora s-a produs evenimentul vătămător. Ceea ce interesează sub 
aspect incriminator este doar asigurarea condiţiilor adecvate pentru desfăşurarea procesului de muncă, în aşa fel încât să fie înlăturate sau diminuate riscurile pentru securitatea şi sănătatea în muncă, cadrul juridic pentru luarea măsurilor de protecţia muncii fiind instituit doar ca premisă juridică pentru eficienţa acestor măsuri specifice. 
Nu se poate reţine nici responsabilitatea lucrătorului sub aspectul obligaţiei de încheiere a contratului individual de muncă, în condiţiile în care, potrivit art. 16 alin. (1) C. mun., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 37/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi având în vedere Decizia nr. 1042/2007 pronunţată în materie de Curtea Constituţională, contractul individual de muncă este necesar a fi încheiat în formă scrisă pentru valabilitatea sa, fără ca omisiunea încheierii acestuia să împiedice probarea sa în condiţiile legii, fiind o exigenţă ce se impune imperativ angajatorului, tocmai prin prisma autorităţii pe care o are asupra salariatului şi a  responsabilităţii întregii întreprinderi asumate, scopul legiferării fiind orientat spre protecţia lucrătorului, care nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cea a angajatorului, făcând parte din două categorii distincte, fiecare cu drepturi şi obligaţii specifice.

– Cod penal: art. 196 alin. (2) şi (3), art. 349 
– Legea nr. 319/2006