Conflict negativ de competenţă. Litigiu decurgând din exercitarea de către persoana vizată a dreptului de acces împotriva unei instanţe judecătoreşti în calitatea sa de operator de date cu caracter personal

DREPT ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Rezumat

Fiecare persoană vizată are dreptul de a exercita o cale de atac judiciară eficientă în cazul în care consideră că i-a fost încălcat dreptul de acces de care beneficiază în temeiul Regulamentului general privind protecţia datelor. Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 102/2005, instanţa competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reşedinţa obişnuită a persoanei vizate, legea specială însă neprecizând care este instanţa de fond competentă material. 
Cum o instanţă, în calitate de operator de date cu caracter personal, a refuzat să dea curs unei cereri de acces invocând faptul că Regulamentul (UE) 2016/679 nu priveşte activitatea jurisdicţională, persoana vizată – în exercitarea dreptului la o cale de atac 
judiciară eficientă – s-a raportat la prevederile Codului de procedură civilă referitoare la cererile privind obligaţiile de a face neevaluabile în bani, astfel că a sesizat Judecătoria cu cererea sa de chemare în judecată. 
Judecătoria a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului, cu motivarea că nu se poate omite calitatea de autoritate publică a pârâtei, astfel încât normele din legea contenciosului devin incidente, cu consecinţa că instanţa de 
contencios administrativ este competentă din punct de vedere material să judece cererea reclamantului în primă instanţă. Tribunalul – preluând argumentele reclamantului potrivit cărora obligaţia de a da curs cererii sale de acces este una corelativa calităţii de operator de date cu caracter personal al pârâtei, fiind irelevantă orice altă calitate pe care ar putea-o avea operatorul – a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei 
în favoarea judecătoriei şi a constatat ivirea conflictului negativ de competenţă, astfel că a înaintat dosarul către Curtea de Apel în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă. 
Potrivit Curţii de Apel, competenţa materială de soluţionare a cauzei trebuie apreciată în funcţie de obiectul acţiunii cu care partea a înţeles să învestească o instanţă, normele de competenţă materială fiind norme de ordine publică. Cum litigiul s-a născut ca urmare a 
refuzul pârâtului – autoritate publică – de a da curs solicitării reclamantului, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Regulamentul UE 2016/679, faţă de obiectul acţiunii cu care reclamantul a înţeles să învestească instanţa de judecată, pentru stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei fiind stabilită în favoarea secţiei de contencios administrativ a Tribunalului.

– Regulamentul (UE) 2016/679: art. 15, art. 79. 
– Legea nr. 102 din 3 mai 2005: art. 24 alin. (1) şi (4). 
– Codul de procedură civilă: art. 94 pct. 1 lit. h). 
– Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004: art. 10 alin. (1).