Valorificarea în insolvenţă a bunurilor supuse unui sechestru penal ulterior ipotecii creditorului garantat
LITIGII CU PROFESIONIŞTI
Rezumat
Art. 53 din Legea nr. 85/2006, în forma aplicabilă procedurii de faţă, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale
mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, inclusiv măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal. Aşadar, instituirea unui sechestru
asigurător penal ulterior, nu impietează vânzarea bunurilor în procedura insolvenţei şi nu afectează ordinea de distribuire a creanţelor în procedură, măsura sechestrului urmărind împiedicarea debitorului de a înstrăina bunurile în dauna creditorilor, iar nu împiedicarea parcurgerii unei proceduri judiciare sau extrajudiciare, reglementată expres de lege, în care se permite valorificarea bunului, cum este cea prevăzută de Legea
nr. 85/2006.
– Legea nr. 85/2006: art. 53