Cerere care decurge din executarea contractelor administrative. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe. Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac. Irelevanţă

DREPTUL AFACERILOR/ASPECTE DE DREPT PROCESUAL

Autori

  • Judecător dr. Csaba Bela Nasz Autor

Rezumat

Noul Cod de procedură civilă, păstrând şi consacrând expres principiul legalităţii căii de atac, aduce, prin alin. (3) al art. 457, un corectiv pentru ca partea care a dat credinţă hotărârii judecătoreşti cu privire la aspectul în discuţie să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit. În alte cuvinte, atunci când judecătorul a făcut în dispozitiv o menţiune inexactă cu privire la calea de atac, iar partea a dat curs acestei menţiuni, calea de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă, însă partea are posibilitatea de a exercita calea de atac legală, în condiţiile menţionate în teza a II-a a art. 457 alin. (2) din cod.

Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituind cauză de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei. Dacă instanţa respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea menţiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunţată de instanţa de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părţilor care au luat parte la judecata în care s-a pronunţat hotărârea atacată, de la data comunicării începând să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.

 

– Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rep.: art. 457

– Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor: art. 55

Publicat

20.12.2023