Certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local. Nelegalitatea inserării în cuprinsul acestuia a menţiunii referitoare la pronunţarea unei decizii penale
DREPT ADMINISTRATIV ŞI DREPT FISCAL
Rezumat
Existenţa unui dosar penal prin care se dispune o soluţie care desfiinţează titlul de proprietate al unităţii administrativ-teritoriale nu reprezintă o menţiune relevantă în planul raportului juridic fiscal vizându-l pe proprietarul actual al terenului respectiv. Soluţia dispusă în procesul penal nu vizează titlul de proprietate al persoanei juridice care este actualul proprietar al imobilului şi în baza căruia s-a efectuat înregistrarea fiscală, astfel că în cauză nu a intervenit o modificare a datelor iniţiale, declarate cu ocazia înregistrării fiscale a terenului. Câtă vreme decizia penală în discuţie nu influenţează direct raportul juridic de drept fiscal al reclamantei, menţionarea sa în cuprinsul certificatului de atestare fiscală este nelegală.
– Legea nr. 227/2015: art. 159
– O.G. nr. 92/2003: art. 113
– Ordinul nr. 3654/2015 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscal: art. 1 alin. (1)