Caracteristicile şi valoarea juridică a recunoaşterii învinuirii în cadrul procedurii abreviate de judecată
DEZBATERI
Rezumat
În cadrul procedurii abreviate de judecată, recunoaşterea învinuirii de către inculpat este un act procesual (negotium iuris), tipic (forma acestuia este determinată), special (priveşte o anumită activitate judiciară), facultativ (exercitarea lui nu este prevăzută în mod expres de lege), judiciar şi neoficial (este act întocmit de inculpat – unul dintre subiecţii oficiali particulari ai procesului penal), public (ajunge la cunoştinţa tuturor participanţilor la procesul penal), oral sau scris (formei orale exprimate în şedinţa de judecată îi cores-punde, cu efecte juridice egale, forma scrisă materializată într-un înscris autentic).
În acelaşi timp, este un act procesual personal (nu poate fi exprimat prin intermediul avocatului, substituitului procesual, reprezentantului legal sau convenţional), temporar (poate fi manifestat până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită şi cauza în stare de judecată), indivizibil (este imposibilă aplicarea în aceeaşi cauză a unei proceduri mixte de judecată), singular (îşi păstrează valabilitatea în fazele ulterioare ale judecăţii), irevocabil (nu poate fi retractat), voluntar (nu poate fi obţinut prin constrân-geri, dol sau eroare), nemotivat (nu este necesară invocarea unui motiv), expres şi neechivoc (nu pot fi interpretate în sensul recunoaşterii învinuirii, diferite manifestări anterioare ale inculpatului).
Fiind un act de dispoziţie, declaraţia de recunoaştere a învinuirii luată în temeiul art. 375 C. pr. pen. nu produce probe şi nici nu scuteşte organul judiciar de producerea acestora, reprezintă strict o condiţie procedurală care imprimă judecăţii un conţinut specific.
Astfel, această declaraţie nu produce derogări de la standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă şi nu reprezintă temei, prin ea însăşi, pentru răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, având valoarea juridică a unui act procesual izolat şi independent, ce nu poate complini şi, cu atât mai mult, nu poate înlocui un ansamblu probator insuficient.
Nefiind un mijloc de probă, recunoaşterea învinuirii în temeiul art. 375 C. pr. pen. nu poate fi folosită împotriva inculpatului în etapa de evaluare a probatoriului, în cazul respingerii cererii sale de judecată în procedura abreviată.
Cuvinte-cheie: recunoaşterea învinuirii, act procesual, valoare probatorie, aflarea adevărului
