Calificarea juridică a cererii de chemare în judecată în raport de finalitatea acesteia, iar nu de temeiul juridic invocat. Rolul activ al instanţei. Semnificaţia dispoziţiilor art. 22 C. pr. civ.

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Din prevederile art. 22 alin. (1), (4) şi (5) C. pr. civ. reiese că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii, iar nu în baza temeiului juridic indicat de părţi, părţi care pot să nu invoce o cauză juridică a cererii formulate sau, din eroare, neatenţie ori din neştiinţă, pot indica un temei juridic greşit sau inadecvat faţă de finalitatea urmărită prin formularea cererii.

Mai mult, instanţa are obligaţia de a da sau a recalifica faptele deduse judecăţii, în primul caz, dacă partea însăşi nu a indicat un temei juridic, iar, în cel de-al doilea, dacă partea a invocat un temei juridic greşit sau impropriu pretenţiilor formulate şi la a căror recunoaştere în justiţie tinde. O atare obligaţie subzistă în mod egal atât în cazul în care partea este asistată de avocat, cât şi în ipoteza în care aceasta nu beneficiază de asistenţă juridică de specialitate.

– Codul de procedură civilă: art. 22 alin. (1), (4) şi (5)