Întoarcerea executării silite în contextul anulării unor clauze abuzive din structura creanţei bancare izvorâte dintr-un contract de credit bancar de consum.

DEZBATERI

Autori

  • Av. Ştefan-Robert Ştefan Autor

Rezumat

Imperative ce ţin de accelerarea circulaţiei capitalurilor, rapiditatea executării contractelor de profesionişti şi degrevarea instanţelor de judecată pe aria condamnării la plată a debitorilor, au impus intervenţia legiuitorului în zona de reglementare a titlurilor executorii. Astfel că hotărârilor judecătoreşti, tradiţional consacrate legislativ ca fiind titluri executorii, li s-au adăugat o varietate de alte înscrisuri private ce constituie titluri executorii prin voinţa legii.

Distrucţia titlului executoriu antrenează efecte în lanţ în plan execuţional, debitorul urmărit silit având deschisă calea întoarcerii executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare executării, în principal în modalitatea restituirii în natură a bunurilor executate silit. Mijloacele procedurale de valorificare a acestui drept sunt multiple şi alternative, debitorul nefiind obligat să prezinte cererea de întoarcere a executării în cadrul unei contestaţii la executare sau a procedurii de judecată a acesteia, putând recurge şi la calea separată în vederea realizării aceluiaşi scop (în cadrul termenului de prescripţie de 3 ani).

Întoarcerea executării silite este precedată de constatarea instanţei cu privire la desfiin-ţarea de drept a tuturor actelor de executare (consecinţă a desfiinţării titlului executoriu) sau la anularea executării silite însăşi (independent de desfiinţarea titlului executoriu). Instituţia-remediu a întoarcerii executării se aplică şi în cazul desfiinţării/anulării parţiale a titlului executoriu, esenţial fiind ca elementele din titlu desfiinţate să fie deter-minante în ecuaţia pornirii executării silite.

Contractele de credit bancar şi garanţiile reale/personale accesorii au fost înzestrate de legiuitor cu forţă executorie. Atunci când parte a raportului de credit bancar este consumatorul, norma execuţională de favoare creată profesionistului bancar devine vulnerabilă la impactul cu protecţia consumatorului derivată din sancţiunea înlăturării clauzelor abuzive inserate în structura creanţei executată silit (cu precădere dobânda variabilă, comisionul de administrare şi scadenţa anticipată a creditului). Nulitatea absolută a clauzelor abuzive, care echivalează cu desfiinţarea parţială a titlului execu-toriu, operează retroactiv şi lipseşte în integralitate creanţa bancară urmărită silit la recuperare de caracterul său cert, lichid şi exigibil (condiţie obligatorie pentru pornirea legală a oricărei executări silite), care nu poate fi scindată (în parte urmăribilă şi parte neurmăribilă). Pentru a recupera partea de creanţă neafectată de malignitatea abuzului (în esenţă, capitalul împrumutat scadent conform graficului), profesionistul bancar trebuie să elimine din contract şi din structura creanţei clauzele abuzive şi să refacă calculele ratelor de principal din conţinutul graficului de rambursare, pentru ca abia apoi să solicite executarea – de bunăvoie sau silită – a creanţei valide (certă, lichidă şi exigibilă).

Normele procedurale naţionale în materie trebuie interpretate şi aplicate în raport cu finalitatea urmărită de Directiva 93/13/CEE, în scopul asigurării unei protecţii maxime a consumatorului (îndeosebi în ipoteza în care executarea silită a vizat locuinţa sa familială) şi imprimării efectului disuasiv în ceea ce-i priveşte pe profesionişti, astfel încât aceştia să fie descurajaţi să mai folosească clauzele abuzive şi să pornească executarea silită în temeiul lor.

 

Cuvinte-cheie: titluri executorii; contracte de credit bancar de consum; clauze abuzive; executare silită; întoarcerea executării silite; restabilirea situaţiei anterioare executărilor silite în contextul protecţiei consumatorilor.

Descărcări

Publicat

13.12.2023