Aspecte practice privind unele acte procesuale de dispoziție ale părților în procesul civil. Renunțarea la judecată. Achiesarea. Renunțarea la dreptul subiectiv pretins
VARIA
Rezumat
Articolul își propune o analiză a numeroaselor și diverselor problemelor tipice, dar și atipice pe care le ridică în practică unele acte procesuale de dispoziție ale părților în procesul civil, respectiv renunțarea la judecată, achiesarea sau renunțarea la calea de atac exercitată și renunțarea la dreptul subiectiv pretins. Pe parcursul articolului se dezvoltă ideea că, deși în aparență aceste incidente procedurale par instituții facile, ușor de aplicat, în realitate, din perspectiva efectelor drastice, adesea extinctive, pe care le produc în patrimoniul dispunătorului, ele impun din partea judecătorului chemat să le constate, o atenție și o diligență sporită, un rol activ mai accentuat atât în identificarea voinței reale a părții, cât și în verificarea respectării formei pe care ea trebuie să o îmbrace, când se exercită personal de parte sau de mandatarul acesteia cu procură specială.
Lucrarea trece în revistă asemănările și deosebirile dintre cele trei acte procesuale de dispoziție analizate, reflectând asupra intenției legiuitorului la momentul consacrării reglementării și analizează mai apoi procedura prin care se ia act de renunțare la judecată în funcție de momentul procesual în care ea intervine, în fața instanței de fond, anterior comunicării cererii cu pârâtul și până în căile extraordinare de atac, reflectând și asupra renunțării la renunțare, a limitelor acesteia, dar și a situației în care aparenta renunțare ascunde alte instituții cum ar fi rămânerea fără obiect a cererii ca efect al executării obligației de pârât pe parcursul procesului, sau o micșorare a cuantumului obiectului cererii în condițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. pr. civ. Discuții interesante se nasc și în jurul procedurii de urmat de instanță în cazul în care pe parcursul procesului intervine o renunțare la o parte din pretențiile deduse judecății, controversele doctrinare fiind izvorâte dintr-o reglementare insuficientă a acestei situații atipice în care, pe de o parte, judecătorul trebuie să ia act de renunțarea parțială la judecată, dar, pe de altă parte, trebuie să și continue judecata în același dosar pentru restul pretențiilor.
Controlul judiciar asupra actelor de dispoziție, condițiile exercitării recursului, termenul de recurs în cazul unor proceduri speciale, dar mai ales limitele și conținutul recursului, sunt, de asemenea, teme de reflecție ce au fost aprofundate atât doctrinar, cât și prin trimiteri ample la jurisprudența Instanței Supreme.
Există și abordări atipice, poate greu de acceptat la prima vedere, care au menirea de a răsturna unele stereotipii, de a regândi soluții consacrate qvasiunitar în practică de mulți ani, aplicate poate formal, fără aplecare suficientă asupra substanței reglementării, cum ar fi ordinea de soluționare în cazul în care partea dorește să renunțe la judecată sau la dreptul subiectiv pretins, dar nu a solicitat în prealabil judecarea în lipsă sau nu a achitat prioritar taxa judiciară de timbru. Se naște, de asemenea, întrebarea dacă renunțarea la judecată în apelul propriu de reclamant ar putea fi considerată o excepție de la principiul non reformatio in peius, analizându-se și legătura între renunțarea la judecată și perimarea ca o prezumție de desistare.
Finalul lucrării ne aduce aproape prezentarea unor soluții mai interesante din jurispru-dența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia actelor procesuale de dispoziție, dar și o prezentare a modului în care aceleași instituții analizate pe parcursul articolului se reflectă în legislația și jurisprudența franceză, o analiză de drept comparat fiind întotdeauna benefică în scopul aprofundării instituțiilor prezentate.
Articolul pledează pentru o flexibilitate și o deschidere a minții în interpretarea și aplicarea legii mai ales în această materie a actelor procesuale de dispoziție ale părților, în scopul valorificării în mod prioritar a voinței acestora în litera și spiritul legii.
Cuvinte-cheie: acte procesuale de dispoziție, renunțare la judecată, achiesare, renunțare la calea de atac, renunțare la dreptul subiectiv pretins, efectele renunțării, procedura renunțării, renunțare parțială la pretenții, limitele recursului asupra actelor procesuale de dispoziție, jurisprudența ICCJ, drept francez.
