Nulitatea hotărârii judecătorești. Nemotivare. Obligarea autorității administrative să emită un act administrativ. Limitele posibilității de apreciere

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Autori

  • Conf. univ. dr., judecător Andreea Tabacu Autor

Rezumat

Motivarea hotărârii trebuie să releve, pe lângă situația de fapt concret reținută pe baza probelor administrate, care se impun a fi expres precizate de către judecător, raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția, aceasta urmând să fie justificată în drept pe o normă juridică potrivit căreia autoritatea pârâtă are o obligație pe care nu a îndeplinit-o sau față de care se poate reține o atitudine abuzivă a acesteia în aprecierea pe care legea i-o permite cu ocazia emiterii unui act administrativ. Niciunul dintre aceste aspecte nu poate fi identificat în cuprinsul hotărârii atacate, astfel că instanța constată incident în cauză art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. pr. civ., impunându-se casarea hotărârii și rejudecarea pricinii.

În rejudecare, în ce privește caracterul nejustificat al refuzului autorității de aprobare a PUZ, s-a arătat că pentru a se reține o asemenea ipoteză este necesară identificarea dispozițiilor normative care obligă autoritatea să confere un răspuns favorabil, față de care manifestarea de voință exprimată de autoritate să apară ca fiind exercitată abuziv și cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care se referă la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Nu se poate reține incidența normei, terenul în discuție, pentru care s-a dispus scoaterea definitivă din fondul forestier național, în vederea realizării obiectivului turistic, nefiind utilizat pentru scopul pentru care s-a dispus aprobarea de scoatere din acest fond, fiind schimbată destinația obiectivului, astfel că refuzul nu poate fi considerat nejustificat.

 

– Codul procedură civilă: art. 425 alin. (1), art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I

– Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. i) și n)

– Legea nr. 350/2001

Descărcări

Publicat

12.12.2023

Cele mai citite articole ale aceluiași autor(i)

1 2 3 4 5 > >>