Efectul devolutiv al apelului declarat de Ministerul Public. Limitele devoluţiunii

DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL

Autori

  • Judecător drd. Alina Petronela Moşneagu Autor

Rezumat

În conformitate cu art. 417 alin. (2) C. pr. pen. , în cadrul limitelor devoluţiunii prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Acest text de lege nu trebuie şi nu poate fi interpretat în sensul că nu există limite ale devoluţiunii apelului în cazul căii de atac declarate în defavoarea inculpatului (ori în defavoarea altei părţi). Obligaţia instanţei de apel de a examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept nu are drept corespondent posibilitatea acesteia de a modifica soluţia primei instanţe şi de a agrava situaţia inculpatului dincolo de motivele şi cererile apelantului, respectiv să opereze modificări asupra unor împrejurări ce nu au fost discutate în şedinţă publică, în contradictoriu. A raţiona în sens invers, respectiv a recunoaşte dreptul instanţei de apel de a agrava situaţia inculpatului dincolo de motivele şi cererile apelantului, înseamnă a conferi căii de atac ordinare a apelului un caracter imprevizibil, simpla declarare a căii de atac în defavoarea inculpatului fiind de natură să atragă consecinţe drastice pentru acuzat (spre exemplu, schimbarea modalităţii de executare, din suspendare sub supraveghere în executare în penitenciar), fără ca aceste împrejurări să fie discutate în şedinţă publică şi în condiţii de contradictorialitate şi fără ca inculpatul să fie în măsură să formuleze apărări în acest sens. 

- Cod de procedură penală: art. 417 alin. (2) 

Publicat

12.02.2024