Suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Nelegalitatea măsurii prin nerespectarea art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002

DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Autori

  • Judecător Georgian Davidoiu Autor

Rezumat

Simpla emitere a unei invitaţii de a se prezenta la sediul poliţiei rutiere în vederea predării permisului de conducere nu poate echivala, din punct de vedere al regimului juridic şi al efectelor prevăzute de lege pentru acest act administrativ, cu hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, având în vedere că dispoziţiile normative menţionate anterior impun în mod imperativ obligaţia de a se emite şi, totodată, de a se comunica persoanei vizate hotărârea, ca act administrativ, prin care se dispune sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de conducere conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 195/2002. Totodată, o astfel de echivalare putea fi luată în considerare numai în contextul în care neemiterea în mod formal a unei hotărâri ca act administrativ nu determina efecte juridice obligatorii în privinţa destinatarului acestei sancţiuni de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, deşi dispoziţiile art. 209 alin. (3) din H. G. nr. 1396/2006 privind Regulamentul de aplicare a O. U. G. nr. 195/2002 stabileau că sancţiunea operează fie de la momentul predării permisului de conducere, fie de la data expirării termenului de predare a acestuia. Totuşi, pe de altă parte, din analiza înştiinţării şi a dovezii de reţinere a permisului de conducere, inclusiv din modul de soluţionare a procedurii prealabile, s-a reţinut că sancţiunea a operat ulterior zilei reţinerii permisului de conducere. 

- O. U. G. nr. 195/2002: art. 103 alin. (1) lit. a) şi alin. (3)-(7) 
- Regulamentul de aplicare a O. U. G. nr. 195/2002, aprobat prin H. G. nr. 1391/2006: art. 209 
- Decizia nr. 10/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii

Publicat

12.02.2024