Concediere pentru inaptitudine profesională. Ce se înţelege prin „data constatării cauzei concedierii” pentru inaptitudine profesională, în sensul art. 62 alin. (1) C. mun.
DEZBATERI
Rezumat
Potrivit art. 62 alin. (1) C. mun. , în cazul în care concedierea intervine pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c), respectiv pentru inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat, angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii. Pentru a declanşa procedura concedierii, potrivit prevederilor art. 61 lit. c), angajatorul trebuie să constate că există „cauza concedierii”, respectiv să deţină informaţii, date concrete că fişa de aptitudine emisă de medicul de medicina muncii, din care rezultă că angajatul nu mai are aptitudinea necesară pentru locul de muncă ocupat, este definitivă, fie prin necontestarea acesteia în termenul de 7 zile lucrătoare de la primirea fişei de aptitudine în muncă, fie prin respingerea contestaţiei formulate de către salariat împotriva acestei decizii. Semnalăm şi necesitatea unei informări suplimentare a salariaţilor cu privire la importanța fişei de aptitudine în muncă emise de medicul de medicină a muncii în ceea ce priveşte cariera lor profesională, consecinţele ce pot să decurgă din acest act în cursul executării raporturilor de muncă.
Cuvinte-cheie: concediere pentru inaptitudine profesională; data constatării cauzei concedierii; fişa de aptitudine – termenul de contestare