Simulaţie prin interpunere de persoane. Proba simulaţiei între părţile contractante. Efectele simulaţiei în raporturile dintre părţi. Natura juridică a acţiunii în simulaţi

JURISPRUDENȚĂ COMENTATĂ ȘI ADNOTATĂ

Autori

  • Jud. Ioana Doboacă Autor

Rezumat

Între părţile contractante, care au încheiat actul juridic secret, proba simulaţiei se realizează în condiţiile dreptului comun privitoare la dovada actelor juridice. Cu toate acestea, părţile pot face proba caracterului simulat în situaţia în care s-au aflat în imposibilitate morală de a preconstitui un înscris pentru dovedirea actului juridic.

Chiar dacă acţiunea în declararea simulaţiei poate fi dublată de acţiunea în nulitate, ele nu trebuie confundate. Atunci când operaţiunea juridică are caracter licit, sancţiunea simulaţiei este inopozabilitatea actului secret faţă de terţi şi a situaţiei juridice născute din acesta, iar nu anularea sau constatarea nulităţii absolute.

 

– Codul civil: art. 1.289-1.292

Descărcări

Publicat

11.12.2023