Tâlhărie. Condiţii de tipicitate
DREPT PENAL ŞI DREPT PROCESUAL PENAL
Rezumat
Acţiunea de smulgere a medalionului reprezintă o acţiune violentă prin care este înfrântă voinţa persoanei vătămate de a păstra bunul asupra sa, forţa de rezistenţă mecanică a metalului din care este confecţionat lanţul sau a elementelor de siguranţă cu care este prevăzut acesta fiind în sine suficientă pentru a produce, în momentul ruperii, cel puţin suferinţe fizice în sensul art. 193 alin. (1) C. pen. Chiar dacă s-ar accepta că, în speţă, actul de violenţă nu a fost îndreptat împotriva persoanei ci împotriva bunului acesteia (lănţişorul), având în vedere că acesta era fixat la gâtul persoanei vătămate, acţiunea de smulgere reprezintă cel puţin un act de violenţă psihică, având drept rezultat crearea unei stări substanţiale de temere faţă de infractor, fiind realizată astfel constrângerea persoanei în vederea preluării bunului. În ceea ce priveşte componenta principală – furtul – modul în care inculpatul a înţeles să tranşeze disputa cu persoana vătămată legată de restituirea unui obiect încredinţat anterior, în afara cadrului legal, constituie o însuşire pe nedrept, promisiunea făcută subsecvent smulgerii medalionului nefiind de natură să modifice această concluzie.
– Codul penal: art. 193 alin. (1)