Nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare în virtutea principiului „resolvitur jus accipientis”. Dovada bunei credinţe a subdobânditorului

JURISPRUDENŢĂ COMENTATĂ ŞI ADNOTATĂ

Rezumat

Desfiinţarea unui contract produce efecte juridice faţă de părţi, dar şi faţă de terţi, justificat şi de aplicarea principiului nemo dat quod non habet; adică dacă se dovedeşte că transmiţătorul unui bun nu putea transmite un drept deoarece s-a desfiinţat titlul său, nici subdobânditorul nu putea dobândi mai mult, anularea actului primar ducând la anularea actului subsecvent datorită legăturii sale cu primul.

Menţinerea actului subsecvent, ca excepţie de la principiul mai sus enunţat, se justifică prin două principii de drept: al ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros şi principiul asigurării stabilităţii circuitului civil. Principiul ocrotirii bunei-credinţe a subdobânditorului este în realitate o aplicaţie a teoriei aparenţei în drept, care presupune întrunirea cumulativă a două condiţii: buna-credinţă a terţului care a încheiat actul juridic cu titularul aparent al dreptului de proprietate şi existenţa unei erori comune şi invincibile, care constă în convingerea, general admisă, că titularul aparent este însuşi titularul adevărat al dreptului de proprietate.

Buna-credinţă, ca şi condiţie pentru a fi incident principiul menţionat mai sus, impune ca dobânditorul să depună toate diligenţele necesare pentru a-şi crea convingerea că transmiţătorul este proprietarul imobilului înstrăinat.

– noul Cod civil: art. 966-968, art. 1.236, art. 1.239, art. 1.254

– Legea nr. 7/1996: art. 36

– noul Cod civil: art. 907 alin. (1), art. 908 alin. (1) pct. 1 şi art. 909 alin. (2) şi (3)