Închiderea procedurii de reorganizare judiciară. Consecinţe asupra sarcinilor ce grevau imobilele societăţii debitoare

DREPTUL CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Autori

  • Judecător Loredana Adriana Berindean Autor

Rezumat

Prin raportare la dispoziţiile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, creditorii nu vor avea dreptul de a-și realiza creanţele împotriva persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase. Or, în speţă, nu s-a făcut dovada că debitoarea a fost condamnată pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori că i s-a stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase în legătură cu creanţele ce au stat la baza înscrierii ipotecilor în discuţie. Atât în vechiul Cod civil (art. 1800), cât și în codul actual (art. 885, art. 2428) – contractele de ipotecă în discuţie fiind încheiate, unele sub imperiul vechiului Cod civil, iar altele, ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil –, se prevede că radierea ipotecilor se poate face, ca regulă, fie cu acordul creditorului, fie ca urmare a stingerii obligaţiei principale. Interpretarea dispoziţiilor anterior menţionate trebuie să se facă în corelaţie cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 care instituie, în materia insolvenţei, și alte modalităţi de stingere a obligaţiilor. Ca urmare a închiderii procedurii de reorganizare judiciară faţă de debitoarea-garant ipotecar, nu mai subzistă nicio obligaţie în sarcina acesteia pentru creanţe anterioare, deși obligaţia principală (a societăţilor terţe garantate) este posibil să nu fie stinsă (verificare ce nu face, oricum, obiectul apelului). De vreme ce debitoarea este descărcata de orice datorii anterioare prin închiderea procedurii de insolvenţă, menţinerea înscrierilor referitoare la dreptul de ipotecă nu mai este permisă. Altfel, s-ar crea premisele declanșării ulterioare a unei executări silite contra debitoarei, deși aceasta este – după închiderea procedurii reorganizării, în condiţiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 – descărcată de orice datorii născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei. 

– Legea nr. 85/2006: art. 76 alin. (1), 132 alin. (1) 
– Codul civil: art. 885, art. 2343, art. 2344, art. 2428 

Publicat

02.02.2024