Revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Rezumat
Este inadmisibilă o cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinara de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat. Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată promovează combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale şi, în acest context, poate fi refuzat dreptul de deducere a TVA-ului dacă se stabileşte, în raport cu elemente obiective, că acest drept (de deducere) este invocat în mod fraudulos sau abuziv. Regula se aplică şi atunci când frauda e comisă de însăşi persoana impozabilă care cere deducerea, dar se aplică şi atunci când o persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participa la o operaţiune implicată într-o fraudă în materie de TVA.
– Legea nr. 554/2004: art. 21
– Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată